Dezumanizaerea lui Stavarache

           Dezumanizarea lui Stavrache


         Dezumanizarea lui Stavrache este progresivă, ireversibilă. Întâlnirea reală cu fratele său se petrece când acesta vine disperat să-i ceară sprijinul şi când în mintea hangiului confuzia dintre vis şi realitate devenise un semn sigur al dezechilibrului moral. Notaţiile scriitorului sun în manieră naturalistă: „horcăieli”, „gemete”, „tremura Stavrache din tot trupul”, „cu chipul îngrozit”, „cu părul vâlvoi”, „cu mâinile încleştate”, „cu gura plină de spumă roşie”, trânteşte masa făcând-o ţăndări, are porniri criminale, iar când este imobilizat „scuipă”, „râde cu hohot”, „cântă popeşte”.
       Caragiale surprinde personajul în starea de agitaţie maximă, când înnebuneşte. In acest prim plan, analizează minuţios fiecare fenomen, compunând astfel o foaie de observaţie aproape ştiinţifică. Scriitorul urmăreşte, în acelaşi plan, ca trăsătură de caracter şi lăcomia lui Stavrache, care este atât de mare, încât înapoierea averii este pentru el similară cu o catastrofă. De aici, drama.
         In capitolul al doilea, starea de coşmar a eroului este sugerată şi de acel sugestiv „dialog cu umbrele”. Fratelui, care i se înfăţişează în vis în postura de ocnaş, Stavrache i se adresează pe un ton care-i trădează ura dar mai ales teama că va pierde averea:
         „- Ticălosule – strigă d-l Stavrache – ne-ai făcut neamul de râs! Să pleci să nu te mai văd! Pleacă! Du-te înapoi de-ţi ispăşeşte păcatele!”.
         Replica fratelui este menită să-i puncteze obsesia:
         „- Credeai c-am murit, neică?”.